Retur, retragere și reclamații
Folosiți formularul de mai jos pentru a ne transmite o solicitare privind retragerea dintr-un contract la distanță, un produs neconform, deteriorat la transport, expediat greșit sau o altă problemă.
Retragerea consumatorilor
Consumatorii persoane fizice pot notifica retragerea din contractul la distanță în termen de 14 zile calendaristice, în condițiile legislației aplicabile. Dreptul legal de retragere nu se aplică automat persoanelor juridice sau profesioniștilor.
Trimiterea formularului reprezintă notificarea solicitării. Veți primi pe e-mail confirmarea înregistrării și instrucțiunile de retur. Nu expediați produsul înainte de primirea instrucțiunilor.
Expedierea produsului
Adresa de retur este Strada Gării nr. 5, Fundulea, județul Călărași. Costul direct al returnării în cazul retragerii este suportat de consumator, dacă HOREKING nu a acceptat altfel. Pentru un produs neconform ori expediat greșit se aplică drepturile și costurile prevăzute de legislația aplicabilă și instrucțiunile transmise de HOREKING.
Produsul trebuie ambalat corespunzător și returnat cu accesoriile și componentele primite. Consumatorul răspunde pentru diminuarea valorii produsului rezultată din manipulări care depășesc ceea ce este necesar pentru stabilirea naturii, caracteristicilor și funcționării acestuia.
Produsele realizate după specificațiile clientului, personalizate în mod clar sau încadrate în alte excepții legale pot fi exceptate de la dreptul de retragere.
Informații utile
Completați numărul facturii/comenzii, denumirea produsului, motivul solicitării și o descriere clară. Pentru deteriorări, defecte sau livrare greșită, atașați fotografii relevante.
Informații suplimentare sunt disponibile în Termeni și condiții, Garanție și service și Politica de confidențialitate.


